joi, 6 decembrie 2018

PROGRAMUL ȘCOLAR COLGATE DE EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE ÎN DOMENIUL IGIENEI ORALE














         Copiii au intrat în universul zâmbetelor sănătoase cu filmul educațional Doctorul Măseluță și Supereroii dinților sănătoși. Acesta le prezintă într-o manieră ludică regulile care trebuie respectate pentru a avea un zâmbet strălucitor și sănătos: periajul dinților de cel puțin două ori pe zi timp de două minute, schimbarea periuței de dinți la fiecare trei luni de zile, vizite frecvente la medicul dentist și adoptarea unei diete echilibrate.
După vizionarea filmului, prof. inv. primar  Bleanda Marcela a exemplificat tehnica de periaj dentar cu ajutorul modelului demonstrativ, toți copiii prezenți fiind direct implicaţi în acest proces interactiv. Lecțiile de igienă orală sunt completate de informații privind importanța spălării mâinilor, pentru ca cei mici să fie protejați de afecțiunile bacteriene consecutive unei igiene deficitare.
            La sfarsitul acestei activitati copiii primesc toate „instrumentele” necesare pentru a avea în fiecare zi o dantură sănătoasă: periuță și pastă de dinți Colgate, un pliant cu sfaturi pentru părinți, un calendar pentru însemnarea periajului zilnic.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

ȘCOALA DE ACASĂ- ȘCOALA ON-LINE 4